INFLATIA DE INTELECTUALI

Mihaela Spinache

Mai ţineţi minte sloganul “Învăţaţi, Învăţaţi și iar Învăţaţi!”? Iata ca noi, românii am ascultat constiinciosi de acest indemn si am indrumat generatii intregi de copii să se dedice studiului. Asa s-a ajuns la situatia actuală in care, oriunde te-ai duce să te angajezi, ti se cer 8-10 clase, ba poate chiar liceul, in plus o limbă straina, carnet de conducere si abilitati de utilizare a calculatorului. Chiar nu contează daca postul liber este de măturator sau mecanic sau lucrător agricol…
Drept urmare multi tineri termina un liceu, chiar o facultate si cauta disperati de lucru in domeniul pentru care s-au pregatit. As fi curioasa sa aflu care este procentul de tineri absolventi de facultate din randul somerilor! Mai exact cati bani de la bugetul de stat sau al familiilor s-au dus pe apa sambetei?!
Realitatea de pe piata muncii care este? Cercetand ziarele de anunturi anul trecut impreuna cu o prietena de-a mea, care absolvise Facultatea de Geografie-Germana, am constat ca se cauta in proportie mare persoane cu calificare medie (bucatari, mecanici, bodyguarzi, bone, menajere etc.). Desigur, dupa o experienta neplacuta, ea a eliminat din lista anunturile de “menaj usor” care puteau reprezenta o forma mascata de prostitutie. A, ca venii vorba: anunturile pentru fete cu “activitati de chat”, respectiv posturi de “insotitoare” sau “secretare personale” umpleau mai bine de jumatate din paginile cu locuri de munca!
Acum sa vedem ce inseamna “inflatie”: “Fenomen specific perioadelor de criza economica, constand in deprecierea banilor de hartie aflati in circulatie ca urmare fie a emiterii unei mase banesti peste nevolile reale ale circulatiei, fie a reducerii volumului productiei si circulatiei marfurilor, fapt care duce la scaderea puterii de cumparare a banilor”.(DEX)
Am facut aceasta introducere ampla la ceea ce vreu sa spun de fapt aici, pentru a intelege in contextul actual al economiei romanesti, cauzele reale ale crizei cu care se confrunta invatamantul romanesc. Cadrele didactice se vaita de salariile necorespunzatore pe care le obtin de la bugetul de stat. Dar de fapt acesta este efectul sloganului mai sus amintit. Si, evident al mecanismelor de piata, care se manifesta precum se poate observa si in situatia activitatii intelectuale.
Criza financiara vizibila, are dupa pararea mea radacini mai adanci si anume in criza sistemului de invatamant, cu manifestari putin vizibile, mascate voit sau nu, sau doar nepercepute ca atare.
Ce spune una din legile simple ale economiei de piata? Daca oferta pentru un produs sau serviciu este mai mica decat cererea, pretul produsului respectiv este mare; si invers daca cererea este mica pretul este scazut.
Cum se traduce asta in termenii problemei noastre : in ultimii ani se constata o crestere exponentiala a numarului de absolventi ai unor facultati cu posibilitate ulterioara de predare. Pe de alta parte, in unele zone mai izolate, persoanele cu inalta calificare evita sa ocupe catedre, in orice caz apropierea de domiciliu este unul din criteriile de alegere a locului de munca. De aceea locurile vacante sunt ocupate de localnici necalificati corespunzator.
Asadar, avem o oferta mare (“oricine poate sa predea, adica sa suplineasca”!), deci mai multe posibile cadre didactice, decat posturile disponibile. Rezultatul este scaderea “pretului produsului”, adica salarii pentru profesori mai mici decat al unor persoane cu calificare medie sau submedie. Sau , parafrazand definitia data de DEX inflatiei : “inflatia de intelectuali = fenomen care apare in situatie de criza (si poate criza a fost determinata chiar de neconcordanta dintre calificarile oferite de sistemul romanesc de invatamant si realitatea pietei locurilor de munca disponibile), constand in deprecierea muncii profesorilor, ca urmare a emiterii unei mase mari de absolventi ai unor institutii superioare de invatamant.
Unii spun ca salariul unui professor este suficient in momentul de fata, in raport cu utilitatea muncii si timpul alocat. Chiar daca “produsul finit” al scolii – elevul absolvent, nu aduce profit imediat, de calitatea muncii cadrelor didactice depinde insa evolutia economica favorabila a Romaniei. Cum asta? Elevi bine pregatiti si indrumati catre meserii catre acre au aplecare, inseamna perosoane realizate profesional, cu efecte in plan economic. De aceea este necesara reasezarea sistemului de invatamat, pornind de la cateva criterii: calitatea invatamantului, a competenţei reale intr-un domeniu potrivit structurii interioare a fiecarei persoane, echilibrarea raportului dintre cerere si oferta in ceea ce priveste locurile de munca pentru profesori, respective pentru tinerii absolventi. “Omul potrivit la locul potrivit”.
In concluzie, daca profesorii vor salarii mai mari, la nivel de persoana sa aiba fiecare in vedere alegerea carierei didactice in cunostinta de cauza, o foarte buna pregatire de specialitate completata de cea de pedagogie si psihologie; la nivel de sistem, o buna articulare a tuturor componentelor (elevi – profesori – parinti, scoala –alte institutii locale, scoli – inspectorate –minister, etc.). Abia atunci cand sistemul de invatamant va fi bine cladit, un profesor bun va fi cel “vanat” ( vezi head-hunting-ul in alte domenii!) si platit corespunzator muncii sale.

DE CE PLEACĂ PROFESORII ROMÂNI LA CĂPSUNI…

SAU DE CE PLEACĂ PUR ŞI SIMPLU DIN ŢARĂ

Mihaela Spinache

Eram foarte optimistă atunci când am scris articolul precedent (vezi postarea din mai). Între timp s-a anunţat că începând cu salariul pe luna iunie vom avea mai puţin cu 25% din bani!

De fapt optimismul nu mi l-am pierdut. Dar acum înţeleg de ce unii preferă să lucreze sub nivelul lor de pregătire, primind însă o remuneraţie civilizată. (Articolul este început în luna mai, între timp ni s-au luat cei 25 la sută, plus diferenţa de teveau 5%care din 0,2 lei noi înseamnă 0,3 preţ nou pentru o coală xerox!!! sau din 150 înseamnă 250 RON la medicamente compensate pensionari bolnavi de inimă - apropos, cucoana respectivă lucrase la anvelope, mulţumim din inimă partidului că le-a pus pe femei în fabrici cot la cot cu bărbaţii!! De-ar trăi bietul Amza cum le-ar zice el sărăcuţul…). 

O prietenă, singură cu băiatul, lucra la şcoală (a predat 16 ani), dar era nevoită sa  muncească  si "cu ziua" (adică săpa, strângea fân), tricota. Băiatul a terminat astfel facultatea. Mama s-a împăcat cu soţul şi a preferat să plece la munca în seră, ghiciţi unde?? În Spaaaania!! Unde un alt coleg de-al nostru ne povestea că se ia una bucată asfalt, se adaugă un rest de ţărână, maxim 5 cm, se pun nişte prafuri magice de rodit şi roşit şi gata!, minune!, avem căpşuni mari cât pumnul ! Tanti Nuţica Ceauşica o fi inventatoarea şi ei, cu brevetul?!?!?! A, pardon, de morţi numai bine. 
 Alt caz: Un respectabil absolvent de facultate, (spun respectabil la propriu căci a terminat cu 10), după ce a lucrat un pic la noi, a decis să-şi facă doctoratul într-un centru universitar de renume. Unde şi predă. Lucrarea de doctorat nu a tradus-o. Dar ne reprezintă şi vine mereu cu drag acasă!

3. Ultimul caz pe care vreau să vi-l prezint este cel care m-a făcut să-mi reevaluez opinia despre românii « dezertori », care pleacă la muncă în afară : a terminat ASE-ul şi probabil multe alte cursuri postuniversitare, lucrează undeva la/pentru Comunitate. « Mihaela, trebuie să înţelegi că noi reprezentăm România acolo unde suntem, suntem cei care aducem un beneficiu ţării schimbând imaginea ţiganului care a mâncat lebedele din Viena. Gândeşte-te la Eliade, la Eugen Ionescu, la Brâncuşi şi la alţii » (apropo de Ionescu, la vederea teatrului înghesuit printre alte căsuţe din inima Parisului, unde s-a reprezentat pentru prima oară « Cântăreaţa Cheală » mi s-a zbârlit pielea pe mine de mândrie că sunt din aceeaşi ţară cu el ! Iar prietenii mei frnacezi mi-au explicat că cei care erau cu alba-neagra pe Colină, ar putea foarte bine să-şi etaleze cultura lor, cântând la vioară!)

Ce să mai încolo-încoace, concluzia este : fraţilor, pe unde vă duce soarta, să vă aibă în pază Bunul Dumnezeu şi să faceţi totul cât mai bine, ca pentru El ! Şi atunci nu vă mai bombănim că nu mâncaţi salam cu soia ca noi ...ăă pardon, a trecut asta, nici bani de salam de ăla nu mai avem după tăierea la salariu. A se asculta cu atenţie versurile imnului cizei financiare din 2009, al Lorenei. Fasole, mămăligă, şuncă, avem ce pune pe masă, dacă muncim binenţeles … cu doxă.

Eu am zis că merg să muncesc la ţară, la capre sau îmi fac firmă de croitorie, cum visam într-a zecea când mi-era că nu iau treapta, dar m-a convis dirigu s-o dau : am luat-o, dar tot mai bine făceam nu MF 1, ci croitorie. Sau mai bine mă duc la capre… măcar am ce mânca.

Nţ, nu cred ! Dacă m-a facut mama cu stiloul în mână, am să rămân prefesoară toată viaţa, inevitabil. Aşa zic oamenii ăia pe la ţară, săruta-le-aş eu mânuţele alea crăpate, că bună brânză mai iese acolo.

DE CE NU PLEACĂ PROFESORII ROMÂNI LA CAPŞUNI IN SPANIA

Fără să am ceva împotriva celor care încearcă, muncind în străinătate, să-şi facă un rost, mai ales să asigure un minim necesar copiilor lor, mă gândesc şi sper că nu greşesc: profesorii nu pleacă să muncească „afară”, decât poate în condiţii extreme. De ce afirm asta? Pe de o parte am în vedere statutul aparte pe care îl are aici un cadru didactic. Mai ales dacă este vorba de o şcoală în mediul rural. Înainte, spun colegii mai în vârstă cu nostalgie : „Când învăţătorul sau apoi profesorul trecea pe drum, bătrânii ţărani, ce şedeau pe băncuţele din faţa porţii, se ridicau în picioare, scoteau caciula de pe cap şi cu o plecaciune, salutau cu sfială pe domnul cel tânăr”. Bieţii ţărani, cu două clase primare sau mai puţin chiar!, vedeau în el pe un luminător al poporului şi îl iubeau şi-l respectau. Dovada este bogata literatură care are în centru imaginea învăţătorului sau a profesorului. Chiar şi astăzi, când respectul pentru cadrul didactic nu mai este acelaş, oricât de ponegrit ar fi, salutat sau nu de foştii elevi pe stradă, profesorul este conştient că acolo, în satul unde predă el este cineva, nu e un anonim, un om din mulţime. În schimb este cel care îi învaţă zi de zi pe elevi să înţeleagă faptul că fiecare meserie are frumuseţea ei, dacă o faci cu pasiune. Cu alte cuvinte îi învaţa să aibă încredere în ei şi să se realizeze în viaţă.
Lăsând puţin sentimentalismele, am să mă refer acum la aspectul material al problemei în cauză. De ce un om, după ce termină o facultate în România şi alege cariera didactică, în ciuda salariului simbolic pentru o muncă ce, e adevărat, nu produce valori materiale, odată ce a predat, nu mai poate să presteze servicii necalificate în altă parte?
Haideţi să facem nişte calcule orientative. Cât se cheltuie, din bugetul familiei sau de la stat pentu ca un absolvent de 8 clase sa ajungă să termine o facultate care-i va permite să predea. Cheltuieli pentru liceu : transport, cazare, rechizite, manuale,transport etc:aprox.8920 ron în 4 ani+12000 min. pentru trei ani de colegiu = 20920 ron. Cei care nu cred, sa verifice! Dupa 7 ani de sacrificii din partea unei familii medii, credeţi că părinţii unui absolvent de facultate din România vor fi bucuroşi ca odrasla să plece în străinătate să spele WC sau să facă ... menajul???
Mai multi prieteni care au lucrat până acum în afară, mi-au spus: ”Să nu-i crezi pe cei care spun că banul se câşigă uşor în străinătate! Mint sau fură.” Dacă un profesor pleacă să lucreze în altă ţară, altceva decât ceea ce ştie cel mai bine să facă, înseamnă ca e disperat. E adevărat că cei care lucrează în mari firme sau instituţii de prestigiu, ne reprezintă ţara.
M-a impresionat foarte mult o declaraţie recentă a marelui nostru boxeur Doroftei: „aici sunt pe pământul meu”. Profesorul, la modul ideal, e o persoana demnă, care iubeşte libertatea, care conştientizează apartenenţa la NEAM, care ştie ce înseamnă să fii stăpân în pământul tău!
Poate unii mă vor considera paranoică, dar nu sunt singura care pune această întrebare: cine oare, după ce s-a distrus industria românească, s-a marginalizat agricultura, zic cine oare ARE INTERESUL SA DISTRUGĂ ŞI ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC? Cei care vor asta pierd din vedere ca românul este inteligent, isteţ şi şmecher!!! Cum vreţi să spuneţi. Şi o dată la 100 de ani ROMÂNUL E ŞI DEMN! Vai lor, atunci când românul se va deştepta, vai lor! La o adică şi spaniolii sau francezii sau americanii sau italienii pot lucra pamântul românesc! Nu numai bieţii chinezi...
Mihaela Spinache, profesor undeva în ţara asta

DE CE NU PLEACĂ PROFESORII ROMÂNI LA CAPŞUNI IN SPANIA

Fără să am ceva împotriva celor care încearcă, muncind în străinătate, să-şi facă un rost, mai ales să asigure un minim necesar copiilor lor, mă gândesc şi sper că nu greşesc: profesorii nu pleacă să muncească „afară”, decât poate în condiţii extreme. De ce afirm asta? Pe de o parte am în vedere statutul aparte pe care îl are aici un cadru didactic. Mai ales dacă este vorba de o şcoală în mediul rural. Înainte, spun colegii mai în vârstă cu nostalgie : „Când învăţătorul sau apoi profesorul trecea pe drum, bătrânii ţărani, ce şedeau pe băncuţele din faţa porţii, se ridicau în picioare, scoteau caciula de pe cap şi cu o plecaciune, salutau cu sfială pe domnul cel tânăr”. Bieţii ţărani, cu două clase primare sau mai puţin chiar!, vedeau în el pe un luminător al poporului şi îl iubeau şi-l respectau. Dovada este bogata literatură care are în centru imaginea învăţătorului sau a profesorului. Chiar şi astăzi, când respectul pentru cadrul didactic nu mai este acelaş, oricât de ponegrit ar fi, salutat sau nu de foştii elevi pe stradă, profesorul este conştient că acolo, în satul unde predă el este cineva, nu e un anonim, un om din mulţime. În schimb este cel care îi învaţă zi de zi pe elevi să înţeleagă faptul că fiecare meserie are frumuseţea ei, dacă o faci cu pasiune. Cu alte cuvinte îi învaţa să aibă încredere în ei şi să se realizeze în viaţă.
Lăsând puţin sentimentalismele, am să mă refer acum la aspectul material al problemei în cauză. De ce un om, după ce termină o facultate în România şi alege cariera didactică, în ciuda salariului simbolic pentru o muncă ce, e adevărat, nu produce valori materiale, odată ce a predat, nu mai poate să presteze servicii necalificate în altă parte?
Haideţi să facem nişte calcule orientative. Cât se cheltuie, din bugetul familiei sau de la stat pentu ca un absolvent de 8 clase sa ajungă să termine o facultate care-i va permite să predea. Cheltuieli pentru liceu : transport, cazare, rechizite, manuale,transport etc:aprox.8920 ron în 4 ani+12000 min. pentru trei ani de colegiu = 20920 ron. Cei care nu cred, sa verifice! Dupa 7 ani de sacrificii din partea unei familii medii, credeţi că părinţii unui absolvent de facultate din România vor fi bucuroşi ca odrasla să plece în străinătate să spele WC sau să facă ... menajul???
Mai multi prieteni care au lucrat până acum în afară, mi-au spus: ”Să nu-i crezi pe cei care spun că banul se câşigă uşor în străinătate! Mint sau fură.” Dacă un profesor pleacă să lucreze în altă ţară, altceva decât ceea ce ştie cel mai bine să facă, înseamnă ca e disperat. E adevărat că cei care lucrează în mari firme sau instituţii de prestigiu, ne reprezintă ţara.
M-a impresionat foarte mult o declaraţie recentă a marelui nostru boxeur Doroftei: „aici sunt pe pământul meu”. Profesorul, la modul ideal, e o persoana demnă, care iubeşte libertatea, care conştientizează apartenenţa la NEAM, care ştie ce înseamnă să fii stăpân în pământul tău!
Poate unii mă vor considera paranoică, dar nu sunt singura care pune această întrebare: cine oare, după ce s-a distrus industria românească, s-a marginalizat agricultura, zic cine oare ARE INTERESUL SA DISTRUGĂ ŞI ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC? Cei care vor asta pierd din vedere ca românul este inteligent, isteţ şi şmecher!!! Cum vreţi să spuneţi. Şi o dată la 100 de ani ROMÂNUL E ŞI DEMN! Vai lor, atunci când românul se va deştepta, vai lor! La o adică şi spaniolii sau francezii sau americanii sau italienii pot lucra pamântul românesc! Nu numai bieţii chinezi...
Mihaela Spinache, profesor undeva în ţara asta

La multi ani, romani!

Sa nu uitam: Speranta moare ultima!!!
Eu sper ca avem forta, ca neam, sa renastem!!!
Mihaela Spinache

SCRISOARE CATRE PRESEDINTE

Ce naivitate.... iata ce scriam acum 4 ani!!!  Am incercat sa public aceasta scrisoare la Jurnalul, dar n-am primit nici-o reactie; apoi am trimis materialul la Scoala Prahovei si a fost publicat.

"STIMATE DOMNULE PREŞEDINTE,

M-am gandit bine ce responsabilitate îmi asum prin gestul meu de a vă scrie. Misiunea mea ca profesor este foarte importantă. În preajma alegerilor ne-aţi cerut ajutorul nouă, cadrelor didactice. Vi-l dăm prin munca noastră de zi cu zi !

Dezastrul din Învăţămant şi, în genere criza cu care se confruntă în prezent ţara, îşi are originea nu numai în guvernarea PSD, ci mai ales se datorează „materialului” uman, care are o amumită mentalitate. Educaţia se referă la „cei 7 ani de acasă”, la perioada petrecută pe băncile şcolii sau facultăţii, dar şi la întreaga viaţă. De aceea probabil dl. Brucan spunea candva că Romania se va schimba peste 20-30 de ani, atunci cand mentalitatea omului de rand se va schimba! Resursele necesare Reformei sunt în primul rand oamenii şi abia apoi banii.

Sindicatele din învăţămant se zbat pentru 6 % din PIB. Dar 6% dintr-un PIB mic poate să fie echivalent cu doar 3,5-4% dintr-un PIB mult mai mare.

Cum se poate realiza asta?

1.Romanul- cu mic cu mare – trebuie să înţelegă faptul că din suma obţinută prin diverse forme de activitate, legal şi obligatoriu o parte e musai să fie impozitul pe profit sau salariu. Caţi romani în prezent muncesc la negru la noi în ţară?!!!Sau nu-şi plătesc dajdia?!!!

2.În timp ce unii muncesc pe rupte şi eventual fac şi naveta, alţii stau comod „la gura sobei” -în cel mai bun caz - sau la TV sau în carciumă şi fac „politică”, trăind din ajutorul social sau din alocaţiile copiilor. Japonezii se mai refăceau după Războiul al II-lea dacă nu puneau umărul cu toţii să reclădească din cenuşă ţara lor?

3.Avem oameni inteligenţi, calificaţi şi bine pregătiţi în multe domenii. (în loc de sintagma „să ridicăm învăţămantul romanesc la standarde europene” am putea zice „să se ridice învăţămantul preuniversitar european la standarde romaneşti”!). Ce se întamplă cu ei? Unii au şansa de a lucra în domeniul lor, alţii preferă „să culeagă căpşuni în Spania”. De ce oare?

4.Oamenii mai trebuie învăţaţi să-şi pornească mici afaceri în domenii deficitare (nu numai comerţ, profitabil pentru moment desigur, dar mai trebuie să şi producem, pentru a utiliza materia primă şi pentru a-i da o valoare superioară).

Una peste alta, creşterea economică va duce la creşterea PIB-ului şi deci a bugetului alocat Învăţămantului. Ar mai fi necesare o mai bună articulare a diverselor segmente ale societăţii şi accesul larg la informaţie.

Într-adevăr, profesorii conştienţi au rămas la catedră din simţul datoriei. Iar părinţii elevilor noştri nu ne compătimesc, ci ne apreciază munca, spunandu-le şi faptul că pe vremuri, cand trecea pe stradă învăţătorul, bătranii se sculau de pe băncuţele din faţa porţilor şi salutau, ridicand pălăria arsă de soare. Sigur, unii părinţi se uită cu dispreţ la ghetele scalciate ale unora dintre noi. Dar ce-are a face ? Copilul vede în profesorul lui, nu un manechin de modă, ci pe cel care ştie mai mult decat el, care îşi face din pasiune meseria, un model spiritual.

De ce să nu fie Educaţia „cenuşereasă”? Cenuşereasa a devenit pană la urmă soţia prinţului pentru că a ajutat-o zana cea bună. Copiilor –şi toţi rămanem într-o oarecare măsură copii-le plac basmele. Cu basme şi alte povestiri ne adormeau mămăcile cand eram mici, cu basme şi alte scrieri am învăţat să citim şi să scriem pană am absolvit 12 clase, cu basme şi vise ne hrănim noi, oamenii mari, pană murim. Fiecare copil are un vis al lui ”...cand o să cresc mare am să mă fac...”(învăţătoare, doctor, poliţist etc). Şi pas cu pas îşi urmăreşte visul. Cand e lăsat să doarmă liniştit şi nu are coşmaruri. Şi cand e liniştit un copil? Atunci cand are ce manca, un acoperiş sigur deasupra capului şi mai ales cand ambii părinţi îl înconjoară cu dragoste şi îl veghează permanent, feriţi la randul lor de grija zilei de maine.

Sistemul de învăţămant este bolnav pentru că întreaga societate este bolnavă, iar „regulile de joc” trebuie să fie adevărul, corectitudinea, demnitatea, munca desfăşurată cu simţul răspunderii, solidaritatea cu semenii. Aici mă gandesc la modelul Serbiei care s-a refăcut după războiul din `96, în 2 ani şi ceva, prin ajutorul pe care şi l-au acordat sarbii între ei.

Să ne învăţăm bine lecţia de la bătranii noştri, de la vecini şi de la istorie, pentru a lua 10 la Judecată, căci prin prisma Veşniciei trebuie să privim lucrurile şi să acţionăm, nu doar să facem totul de mantuială şi din interese meschine. Ceea ce se petrece acum în Europa şi în lume dovedeşte că măsurile luate pe perioada unei guvernări „şi după mine potopul” sunt dezastruase.

Fiţi dar „zana bună” a învăţămantului şi a întregii ţări : adică un bun preşedinte !

Cu sinceritate,

Mihaela Spînache

(una dintre cadrele didactice care încă nu şi-a luat salariul pe ultima lună

aşteptand rectificări de buget ...)"

APEL 05.10.2010

 

FEDERAŢIA SINDICATELOR DIN                            FEDERAŢIA

ÎNVĂŢĂMÂNT «SPIRU HARET»                              EDUCAŢIEI NAŢIONALE

    APEL    

către angajaţii din Educaţie care s-au săturat de umilinţă!!

Stimaţi colegi!

Sistemul public de învăţământ din România se apropie de colaps.  De douăzeci de ani, acesta este supus sistematic unui proces de degradare, din cauza politicilor educaţionale şi fiscale incoerente şi chiar aberante ale guvernelor care s-au perindat la conducerea acestei ţări, indiferent de culoarea politică afişată. Ceea ce se întâmplă, în acest moment, în Educaţie, ne face să credem că nu avem de-a face numai cu o guvernare incompetentă, ci orientată în mod conştient către destabilizare. Dacă vrei să loveşti pe termen lung o societate, îi dezorganizezi ECONOMIA, ÎNVĂŢĂMÂNTUL şi SĂNĂTATEA.

Exact acest lucru se întâmplă, în prezent, în România. Educaţia este în mod continuu deformată de decizii politice haotice, devalorizată, subfinanţată şi politizată. Ne-am săturat să ni se spună că ”Nu sunt bani la buget!” Nu sunt bani pentru educaţie, nu sunt bani pentru sănătate, pentru pensii, pentru medicamente sau infrastructură, însă vedem că există resurse pentru satisfacerea intereselor de grup, de partid, de gaşcă politică!

Şi, din nefericire, consecinţele degradării sistemului de învăţământ public din România nu se măsoară (numai) în bani. Ele se măsoară în generaţii de elevi a căror pregătire şcolară şi profesională este din ce în ce mai precară, în numărul tot mai  mare de cadre didactice care renunţă la catedră şi/sau preferă să părăsească România. În aceste condiţii,

ALIANŢA SINDICATELOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNT ACUZĂ PUTEREA POLITICĂ DIN ROMÂNIA de:

·        Menţinerea salariilor personalului din Educaţie la nivelul subzistenţei

·        Subfinanţare cronică a sistemului de învăţământ

·        Descentralizare abuzivă şi haotică

·        Politizarea sistemului, promovarea intereselor de grup în domeniul educaţiei

·        Favorizarea exodului cadrelor didactice din România

MARŢI, 5 OCTOMBRIE 2010, DE ZIUA INTERNAŢIONALĂ A EDUCAŢIEI, VOM IEŞI ÎN STRADĂ pentru:

·        Revenirea la un nivel decent al salariilor

·        Finanţarea echitabilă a sistemului de învăţământ public, la nivelul necesar asigurării unui act educaţional de calitate

·        Derularea unui proces de descentralizare corect şi coerent

·        Stoparea desfiinţării abuzive şi fără noimă a unităţilor şcolare

·        Depolitizarea sistemului de învăţământ

·        Adoptarea unui pachet legislativ complet în domeniul educaţiei, care să asigure stabilitatea sistemului şi calitatea actului educaţional

·        Adoptarea unor politici în domeniul învăţământului care să stopeze migraţia cadrelor didactice

Suntem convinşi că pe fiecare dintre dumneavoastră vă preocupă obţinerea resurselor necesare unui trai decent, siguranţa zilei de mâine pentru familii, posibilitatea desfăşurării procesului educaţional  în  condiţii normale şi de calitate.

Aparent, protestele sindicale nu au reuşit să oprească răul politic şi degradarea sistemului public de învăţământ. Şi totuşi, cea mai păguboasă alegere este aceea de a nu face nimic; de a renunţa să ne mai revendicăm drepturile; de a aştepta să ne lovească altă decizie aberantă a politicienilor. Tăcerea nu este o soluţie; lipsa noastră de reacţie va fi interpretată ca slăbiciune. Şi slăbiciunea va fi, în continuare, exploatată!

Noi, angajaţii din Educaţie, ne-am săturat să mai fim trataţi drept

 ”cetăţeni de mâna a doua într-o ţară de mâna a doua”!

Pentru ca toate acestea să nu se mai întâmple, Alianţa Federaţiilor din Învăţământ vă aşteaptă marţi, 5 octombrie, începând cu ora 11.30 la mitingul din faţa Palatului Cotroceni!